Events and Activities

Dumnezeu merită tot ce avem mai bun! / God deserves our best!

deserves-a2 Dumnezeu merită tot ce avem mai bun! / God deserves our best!

Este genericul unei noi serii de mesaje, pe care le derulăm la RBC Chicago, în cadrul serviciilor de duminică dimineața.
În această duminică, de dimineața vom încerca să înțelegem ce înseamnă O Implicare Consecventă în perimetrul lucrării lui Dumnezeu. Foarte mulți creștini își trăiesc viața de credință fără a-și pune cu seriozitate chestiunea unei implicări consistente și consecvente în angrenajul lucrării bisericii.

Pilda Talanților, relatată în capitolul 25 al Evangheliei după Matei ne somează sa ne reamintim că implicarea, dar și neimplicarea noastră în slujire generează implicații. Stăpânul (Domnul Hristos) le oferă robilor (noi), în baza capacităților fiecăruia dintre noi (înzestrări naturale, daruri spirituale) talanți, adică oportunități pe care El se așteaptă să le fructificăm în folosul Lui, al Împărăției Sale. Și pentru care, într-o zi El ne va trage la răspundere. Despre toate acestea, vom învăța la RBC Chicago, Duminică dimineața, de la orele 10. Vă așteptăm cu mult drag!