|
Printre marturiile mai multor detinuti, una dintre ele, merita sa fie
mentionata: un negru de 40 de ani, marturisea ca se trage dintr-o
familie cu 10 copii, tatal fiind pastor. Pina la virsta de 16 ani, a
crescut in biserica, memorind multe versete din biblie, fiind un copil
deosebit. Un anturaj rau face ca acel copil crestin sa devina “oaia
neagra a familiei.” Toti ceilalti 9 frati au urmat calea D-lui, timp
in care cel in cauza, avea sa urmeze calea penitenciarelor. Tatal sau a
murit si acest om marturiseste ca nimic nu a fost mai ingrozitor pentru
el, decit amarul si durerea lasate tatalui sau, pentru fiul pierdut. In
temnita l-a primit pe D-l Isus, iar nadejdea vie a intilnirii cu tatal
sau in vesnicie este tinta vietii sale. Ii multumesc lui D-zeu pentru
aceasta pedeapsa, avea sa continue detinutul, nu-mi este rusine sa-L
marturisesc pe Domnul in puscarie, celorlalti detinuti.
Situatia
prietenului Iacob Petru, pe care o mentionasem luna trecuta, este nu
tocmai buna. Petru a fost eliberat in urma platii unui bond de $10,000,
urmind ca pe 20 Mai a.c. sa se pronunte sentinta, cu posibilitatea unei
pedepse de la 2-5 ani. Dupa ce Petru a fost batut zdravan de politisti,
acestia din urma s-au dus la spital, unde au primit fiecare un raport
medical (unul de 33 de pagini, altul de 13). Petrica are insa poze cu
toate vatamarile faciale si corporale, lasate in urma bataii
nemaipomenite, primite de la cei doi ofiteri civili. Cheltuielile de
judecata, incluzind bondul amintit, au depasit deja $20,000, iar sansele
lui Petrica de a evita 5 ani de puscarie, sint minime. Rugati-va lui D-zeu
pentru a face lumina, dreptate, in cazul acestui tinar nevinovat.
Fratele
Marius Maduta a concluzionat serviciul de evanghelizare de la CCJ cu
invataturi practice, care au intarit credinta noastra a celor de fata.
Faptul ca Duhul Sfint mijloceste pentru noi, cu “suspine negraite”,
continua Marius, face ca D-zeu sa raspunda intotdeauna intr-un mod
neasteptat, tandru, gentil, cu blindete, la faradelegile si pacatele
noastre.
Urmatorii
detinuti, au primit pe Domnul Isus, in urma serviciului de evanghelizare
de la CCJ: Robert Jenkins, Rashan Turner, James Sprenger, Willie Mark,
Joel Davis, Derrick Shenault, Myson Dease, Andre Sparkman, Paul
McClendon, Wilbert Zeigler, Eddie Simpson, Jason Porpora, Christopher
Flood, Russell Carpenter, Eddie Davis.
Rugati-va pentru acesti noi frati, intorsi la
D-zeu, ca sa nu cada de pe calea D-lui. (N.M.) |