Ca foarte multi din copiii din bisericile noastre baptiste, si eu am fost crescuta 
de parinti credinciosi. De cand pot eu sa imi aduc aminte, mama imi povestea
intamplari din Biblie si imi spunea cum trebuie sa traiesc si sa ma port ca un 
copil de credinciosi. Mergeam la toate servicile de adunare care se tineau si de
la o varsta mica stiam multe lucruri din invatatura crestina.

Cand eram la gradinita, tata mi-a cumparat o Biblie de copii. Am inceput sa o 
citesc si stateam cu orele citind povestiile frumoase care se aflau acolo. Imi
placea sa citesc si de aceea dupa ce am terminat Biblia de copii, am inceput
sa citesc Biblia "mare". Imi pusesem in gand sa o citesc toata asa ca la 12 ani
am terminat-o. Am constatat insa ca citirea Bibliei si mersul regulat la biserica
devenisera un ritual. Nu lu-am in serios chemarea lui Dumnezeu si mergeam
la biserica numai sa ma intalnesc cu prietenele mele.

Aceasta mi-a fost atitudinea fata de cele sfinte pentru multi ani. Sa intamplat 
insa ca aproape toate prietenele mele se intorsesera la Domnul. Eu nu ma 
gandeam serios la asa ceva desi apreciam hotararea lor. Intr-o zi, o prietena
m-a sunat si mi-a spus cum sa intors ea la Domnul si ce a facut pentru ea. A
fost o marturie foarte simpla dar m-a miscat foarte mult. Cat vorbea simteam
bucuria pe care o avea si m-a surprins mult. M-am uitat la mine si am vazut ca
eu nu aveam bucuria pe care o avea ea. Atunci, deodata, mi-am amintit toate
pacatele pe care le-am facut vreodata: minciunile, rautatile, egoismul, mandria..
si am inceput sa plang. Am inchis telefonul si m-am dus in camera mea, m-am
pus pe genunchi si i-am cerut Domnului iertare pentru toate pacatele mele. Si
atunci in ziua de 22 octombrie 1990, l-am primit pe Domnul Isus ca mantuitorul
meu. Am inteles ca toata citirea mea din Biblie si mersul meu la biserica nu
mi-au garantat niciodata un loc in cer langa Domnul Isus. Numai acum, cand
l-am primit pe El in viata mea, eram sigura ca am un loc al meu in cer. Atunci
am simtit o bucurie si o pace in inima pe care nu am simtit-o vreodata pana
atunci si pe care nu o pot descrie. Din momentul acela stiu ca Domnul m-a
mantuit si ca nu am nimic de ce sa ma tem ca El ma vede ca pe copilul Lui.

Desi aceasta intamplarea nu a fost ceva dramatic sau extraordinar, ea mi-a
schimbat viata. De atunci nu am mai vazut Cuvantul Domnului si mersul meu
la biserica ca ritualuri care trebuie indeplinite ci le-am vazut ca o placere 
pentruca asa invatam mai mult despre Cel care mi-a schimbat viata. Momentul
acela mi-a adus cea mai mare binecuvantare pe care am primit-o vreodata
si as dori ca Domnul sa te binecuvinteze pe tine exact cum m-a binecuvantat 
pe mine.

Doina Dumitru